Acasă / SOCIAL / 110 „pozitivi”, cinci decese şi 1.083 vaccinări

110 „pozitivi”, cinci decese şi 1.083 vaccinări

vaccinări (1)

Astăzi, în judeţ, 110 persoane au fost confirmate pozitiv Covid-19, cinci au încetat din viaţă astfel că numărul deceselor a crescut de la 751 la 756 şi 1.083 u fost vaccinate (prima doză). Primul deces a fost al unei femei de 63 de ani cu hipertensiune arterială esențială şi diabet zaharat tip 2. Al doilea a fost un bărbat de 57 de ani, care avea ciroză hepatică decompensată. Al treilea a fost tot bărbat, de 84 de ani, cunoscut cu hipertensiune arterială esențială şi insuficiență renală cronică nespecificată. Al patrulea a fost femeie de 83 de ani, care avea insuficiență cardiacă congestivă. Cel de al cincilea a fost bărbat de 60 de ani, care suferea de diabet zaharat tip 2, cardiopatie ischemică cronică şi obezitate.

Situaţia epidemiologică: din datele furnizate de DSP Argeş rezultă că nicio persoană nu este în carantină instituţionalizată, 1.517 au fost scoase de sub această măsură, 1.586 se află în izolare/carantină (minus 128) din care 512 în carantină la domiciliu (cu 87 în minus) şi 2.098 în izolare tot la domiciliu (cu 126 mai puţine), 49.201 au ieşit din izolare/carantină (plus 269), 23.172 au fost declarate vindecate (cu 164 în plus), 449 sunt internate în spital (cu 30 mai puţine) din care 42 la terapie intensivă, 25.514 au fost diagnosticate pozitiv (cu 110 mai multe) şi 26 au fost depistate pozitiv după retestare. În spitalele publice au fost efectuate 468 teste RT-PCR şi 224 teste antugen (rapide). Au fost vaccinate 1.083 persoane (prima administrare) din totalul de 51.802 şi 434 cu cea de a doua doză (rapel) din totalul de 30.779. Incidenţa infectărilor în judeţ, calculată la 14 zile, era de 2,51 la mia de locuitori, Argeşul menţinându-se în scenariul galben la nivel naţional.
Doar patru mai sunt în scenariul roşu
Conform unei liste întocmite tot ieri de DSP, doar patru localităţi argeşene unde rata de infectare este mai mare de 4 la mia de locuitori, mai figurau în scenariul roşu. Acestea sunt Morăreşti (7,48/1.000 locuitori), Valea Iaşului (4,37/1.000 locuitori), Şrefăneşti (4,09/1.000 locuitori), respectiv Ungheni (4,04/1.000 locuitori). Cu o incidenţă de 3,84/1.000 locuitori, Piteştiul a ieşit din scenariul roşu. În situaţie similară se află încă 12 localităţi (Teiu, Cetăţeni, Dragoslavele, Leordeni, Miroşi, Stolnici, Băiculeşti, Dârmăneşti, Bradu, Curtea de Argeş, Hârseşti şi Lunca Corbului, unde incidenţa este între 3,99 şi 3,22 la mia de locuitori. Deocamdată restricţiile stabilite pe 10 aprilie rămân în vigoare, întrucât prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă se precizează că, pentru schimbarea măsurii, incidenţa cumulată la 14 zile trebuie să fie sub 3,5/1.000 locuitori. Azi va avea loc o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a se decide în consecinţă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Minora a fost găsită

A fost găsită minora de 13 ani dispărută!

Minora a fost găsită. După parcurgerea procedurilor legale, va fi predată aparținătorilor. Știrea inițială : În ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar