Acasă / EVENIMENT / 31 de mandate de percheziție domiciliară pe raza mai multor județe

31 de mandate de percheziție domiciliară pe raza mai multor județe

La data de 04.07.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Direcția de Investigații Criminale, pun în aplicare 31 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și pe raza județelor Ilfov, Ialomița, Argeș, Călărași, Constanța și Olt, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare.

percheziție-domiciliară
În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna noiembrie 2020, pe raza județului Ilfov au fost constituite două grupuri infracționale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile. Exploatarea persoanelor vătămate, persoane vârstnice sau aflate în incapacitatea de a se îngriji singure, a fost realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate, prin constrângere și exercitarea de acte de violență fizică, prin lipsirea de hrană suficientă și adecvată nutrițional, prin lipsa sau neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii și asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică și/sau psihică de autoîngrijire, scopul final fiind concretizat în obținerea, pe nedrept, de către liderii grupurilor infracționale organizate și de către ceilalți membri a unor foloase patrimoniale, prejudiciul estimat fiind în sumă de peste 5,2 milioane lei.
Cu privire la un număr de 26 de suspecți în cauză, au fost emise mandate de aducere, audierile urmând a se realiza la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.
De asemenea, 15 martori, față de care a fost îndeplinită procedura legală de citare, urmează a fi audiați la sediul Direcției de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române.
Investigațiile au fost declanșate ca urmare a sesizării din oficiu a ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor și specialiștilor criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, Poliției Capitalei și I.P.J. Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Olt și Argeș, precum și al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei .
Având în vedere particularitățile cauzei, la unele adrese unde se efectuează percheziții domiciliare, alături de polițiști acționează medici specialiști și asistenți medicali din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici” București, precum și personal medical de specialitate, inclusiv psihologi și specialiști în consilierea psihologică a victimelor, din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență al M.A.I., Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și SMURD București, care asigură și suport logistic cu autospeciale pentru transport personal și victime multiple.
Este vizată cu prioritate salvarea vieții și protejarea integrității corporale a persoanelor vătămate, precum și identificarea și ridicarea unor mijloace de probă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroului Tehnic şi de Criminalistică din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Direcția de Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar