Verificarea păstrării curățeniei și a respectării normelor de igienă pe raza municipiului Pitești constituie o obligație permanentă a polițiștilor locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului, aceștia efectuând zilnic controale în scopul prevenirii și identificării faptelor antisociale. În după-amiaza zilei de ieri, 15 aprilie, pe strada Carol Davila, în cartierul Găvana, a fost identificat un bărbat, inițialele G.M.I., care circula cu un autovehicul provenind din zona de șantier de pe strada Mioarei, murdărind partea carosabilă. Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului au aplicat o sancțiune contravențională, dispunând totodată măsura complementară de curățare a carosabilului.
Conform H.C.L. nr. 283/2021, persoanele fizice și juridice au obligația „să asigure curățenia mijloacelor de transport și a utilajelor, astfel încât, la intrarea pe drumurile publice ale municipiului Pitești, să se evite murdărirea acestora”. Sancțiunile contravenționale prevăzute sunt cuprinse între 1.000 – 1.500 lei pentru persoanele fizice și între 2.000 – 2.500 lei pentru persoanele juridice. Poliția Locală Pitești face apel către toți cetățenii să respecte normele în vigoare, pentru menținerea unui oraș curat. Acțiunile de verificare au caracter permanent.
Foto Press 24






