În ziua de 20 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rurcăr au depistat un bărbat de 45 de ani, din Dragoslavele, care conducea un atocamion cu caretransporta material lemnos pe Dn 73, pe raza localității de domiciliu, din primele verificări rezultând suspiciuni referitor la faptul că în mijlocul de transport se afla încărcat mai mult material lemnos,
Astfel, au fost efectuate verificări suplimentare, cu sprijinul unor specialiști silvici, rezutând că în mijlocul de transport se afla se găsea o cantitate de 2,100 mc de material lemnos, lemn rotund de esență rășinoase, peste cantitatea a cătrei proveniență legală era justificată. Ca urmare a abaterii, conducătorul mijlocului de transport a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010R privind contravențiile silvice, iar cantitatea de material lemnos fără proveniență legală a fost confiscată și predată reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung.
Depistat de polițiști transportând material lemnos peste cantitatea justificată legal
În ziua de 21 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au depistat un bărbat de 65 de ani, din Stoenești, care conducea un autocamion cu care transporta material lemnos, pe str. Râului de pe raza localității de domiciliu, din primele verificări rezultând suspiciuni referitor la faptul că în mijlocul de transport se afla încărcat mai mult material lemnos,
Astfel, au fost efectuate verificări suplimentare, cu sprijinul unor specialiști silvici, rezultând că în mijlocul de transport se afla se găsea o cantitate de 1,100 mc de material lemnos, lemn foc fag, peste cantitatea a cătrei proveniență legală era justificată.
Ca urmare a abaterii, conducătorul mijlocului de transport a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010R privind contravențiile silvice, iar cantitatea de material lemnos fără proveniență legală a fost confiscată și predată reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung.
Foto Press 24