Poliția Locală Pitești anunță intrarea în vigoare a noilor prevederi privind înregistrarea audio-video a activității polițiștilor locali.
Pitești, 4 iunie 2026 – Poliția Locală Pitești informează cetățenii municipiului că, începând cu data de 1 aprilie 2026, au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 18/2026 care completează Legea Poliției Locale.
Noua reglementare stabilește utilizarea mijloacelor de înregistrare foto, video și audio de către polițiștii locali în scopul aplicării principiilor de încredere, deschidere, transparență, răspundere, responsabilitate și nediscriminare în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Implementarea s-a realizat după aprobarea Regulamentului Intern la nivelul instituției și se face cu respectarea strictă a legislației privind protecția datelor cu caracter personal.
Astfel, în cadrul intervențiilor și controalelor, interacțiunea cu polițiștii locali va fi înregistrată audio-video. Înregistrările sunt stocate timp de 6 luni pe echipamente specifice și pot fi folosite ca probe în cazul unor contestații sau pentru constatarea unor fapte ilicite.
Poliția Locală Pitești face apel către cetățeni să dea dovadă de solicitudine atunci când li se solicită datele de identificare sau informații necesare în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Refuzul furnizării acestora poate atrage sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare.
Modificarea legislativă are ca scop creșterea eficientei și transparenței și asigurarea unui cadru neechivoc pentru soluționarea unor eventuale litigii ,protejarea atât a cetățenilor, cât și a personalului instituției, și asigurarea unui cadru clar pentru soluționarea eventualelor neînțelegeri. Pentru informații suplimentare, cetățenii pot contacta Poliția Locală Pitești la sediul instituției sau prin canalele oficiale de comunicare.
Foto Press 24


