În dimineața zilei de 16.09.2025, polițiștii locali din cadrul serviciului Control – Protecția Mediului, cu sprijinul polițiștilor locali din cadrul Serviciului Intervenție la Evenimente – Poliția Locală Pitești, în colaborare cu lucrătorii S.C. SALUBRITATE 2000 S.A. și ai Direcției de Asistență Socială Pitești, au desfășurat o acțiune de salubrizare la un apartament situat in municipiul Pitești, zona Gară Sud.
Acțiunea s-a desfășurat ca urmare a solicitării Asociației de Proprietari, la locația reclamată existând un volum important de deșeuri menajere, precum și insecte.
Proprietarul apartamentului a fost sancționat contravențional conform H.C.L. nr. 283/2021 iar după efectuarea operațiunii de salubrizare, la solicitarea poliției locale, acesta a fost preluat de serviciile medicale de specialitate, pentru evaluarea stării de sănătate și ulterior, condus și internat nevoluntar la Spitalul de Psihiatrie Sf. Maria Vedea.
Foto Press 24



