Acasă / EVENIMENT / Tractor căzut peste un bărbat pe un câmp din comuna Izvoru.Bărbatul și-a pierdut viața

Tractor căzut peste un bărbat pe un câmp din comuna Izvoru.Bărbatul și-a pierdut viața

„Utilaj căzut peste o persoană care, din primele informații, se află pe un câmp din comuna Izvoru. Intervin pompierii de la Punctul de Lucru Izvoru și Detașamentul Bradu cu două echipaje, alături de o ambulanță SAJ.Din nefericire, pentru victima de sex masculin nu s-a mai putut face nimic, fiind declarată decedată”,a transmis ISU Argeș.

Tractor căzut peste un bărbat
Cercetări privind bărbat decedat, în comuna Izvoru
„Miercuri după-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costesti au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit sub un tractor răsturnat, pe un teren în pantă, pe raza comunei Izvoru. La fața locului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Buzoești, precum și echipaje de descarcerare și prim ajutor, însă din păcate a fost constatat decesul persoanei în cauză.
Din primele verificări a rezultat că persoana în cauză, bărbat de 52 de ani, din comuna Miroși, conducând un tractor cu care tracta o platformă pentru baloți, în coborâre pe un drum de pământ, cu înclinație mare, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Formațiunii Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Costești, urmând ca în cauză să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale. Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc”,precizează IPJ Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

resturi menajere apartament pitesti (2)

Caz grav de acumulare de deșeuri pe strada Traian din Pitești

Intervenție comună a autorităților locale din Pitești într-un caz grav de acumulare de deșeuri pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar