Astazi, la Morărești a avut loc recepția drumului comunal DC 195 Vărzaru din DN Măncioiu, în prezența președintelui Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău, a primarului comunei, Gheorghe Purcaru, a consilierilor locali și a reprezentanților firmelor de proiectare și constructoare.
Lucrarea, în valoare de 565.578 lei, face legătura între DN 7 și limita județului Vâlcea – comuna Nicolae Bălcescu, sat Corbi, a fost realizată în perioada iunie – august 2014 și are o lungime de 1,4 km și o lățime de 5 metri.
”Investiția este importantă pentru această zonă, făcând legătura cu județul Vâlcea, pe raza comunei Morărești. Dorim ca în viitor să punem bazele unei colaborări între județul Argeș și județul Vâlcea, în vederea identificării perspectivelor și a direcțiilor de parteneriat pentru promovarea proiectelor comune cu finanțare europeană în perioada 2014 – 2020, așa cum am demarat cu județele Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu”, a declarat președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău.
Citeşte şi ...
Ceremonia de depunere a jurământului militar de către noii subofițeri încadrați direct la IJJ.Argeș
Marți, 19 noiembrie 2024, Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș marchează un moment deosebit: ceremonia de ...