Acasă / EVENIMENT / În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 51 de misiuni

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 51 de misiuni

În perioada 23.02.2026, ora 08:00 – 24.02.2026, ora 08:00, pompierii argeșeni au gestionat 51 de situații de urgență pe teritoriul județului, care au vizat acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și acțiuni pentru protejarea comunităților. Cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:

INCENDII:
Pompierii de la mai multe subunități din județ au intervenit cu cinci autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat în comuna Micești, satul Purcăreni, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. La sosirea echipajelor operative, incendiu se manifesta la o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 50 mp, dar și parțial la acoperișul unei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 150 mp. Totodată, în urma evenimentului au mai ars materialele depozitate în interiorul anexei și s-au degradat tavanele casei. Paramedicii SMURD au asistat o persoană care prezenta atac de panică, ulterior, nefiind necesar transportul la spital. Din primele cercetări, cauza probabilă de izbucnire a incendiului este efectul termic al curentului electric, de la un conductor, cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată.

Pentru prevenirea producerii unor situații nedorite, respectați recomandările noastre:
- nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
- nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a rizibilului calibrat;
- nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan;
Fiți responsabili și instalați un detector de incendiu în locuința dumneavoastră. Acesta va declanșa alarma încă din stadiu incipient al unui incendiu, ceea ce poate fi un factor important pentru salvarea locuinței și a vieții.

INTERVENȚII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:
În perioada supusă analizei, colegii noștri de la Secția de Pompieri Costești au intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat în cazul unui accident rutier produs în orașul Costești, în care au fost implicate două autoturisme. În urma producerii evenimentului au rezultat două victime, care, după ce au primit îngrijiri medicale la fața locului, au fost transportate la spital. Pompierii au asigurat și măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.

De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 34 situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

În această perioadă a anului, când numărul incendiilor izbucnite la locuințe este în creștere, dorim să subliniem cât de importantă este folosirea corectă a echipamentelor electrice, evitarea suprasolicitării instalațiilor electrice, verificarea și curățarea periodică a coșurilor de fum și a sobelor, precum și instalarea detectoarelor de fum și gaz. Aceste măsuri simple pot face diferența în protejarea locuinței și a celor dragi.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Acțiune-a-polițiștilor-rutieri-împreună-cu-specialiștii-RAR1

352 de sancțiuni contravenționale în primele 24 de ore ale săptămânii

În primele 24 de ore ale săptămânii în curs, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar