Acasă / EVENIMENT / Cercetări finalizate de polițiști într-un dosar penal privind vânzarea de bunuri contrafăcute

Cercetări finalizate de polițiști într-un dosar penal privind vânzarea de bunuri contrafăcute

În ziua de 23 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare., conform Legii 84/1998.

produse contrafăcute
Din cercetări a rezultat că în cursul lunii august 2023, o femeie de … de ani, din Mioveni, a fost depistată oferind spre vânzare produse contrafăcute (îmbrăcăminte, încălțăminte, parfumuri și accesorii) purtând însemne a 20 de mărci înregistrate.
Prejudiciul transmis de titularii mărcilor înregistrate este de 14.766 de euro.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale, persoanele cercetate beneficiind de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Coroana de Oțel a României

Coroana de Oțel a României, singura coroană regală făcută din oțelul unei țevi de tun

Știați că România este singura țară din lume a cărei coroană regală a fost realizată ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar