Acasă / EVENIMENT / Poliţiştii au aplicat 73 de sancţiuni contravenţionale si 17 permise de conducere suspendate

Poliţiştii au aplicat 73 de sancţiuni contravenţionale si 17 permise de conducere suspendate

sanctiuni-fotopress24Miercuri 09 septembrie a.c., între orele 07.30 – 12.30, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş, Biroului Rutier Câmpulung şi Formaţiunii Rutiere Mioveni au acţionat în sistem integrat, pe DN73, pe tronsonul cuprins între localităţile Piteşti şi Fundata.
Cu această ocazie, trei aparate radar au fost amplasate în cascadă pe DN73, pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză.
În decursul celor patru ore, poliţiştii au aplicat 73 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 32.360 de lei şoferilor care nu au respectat limitele de viteză. De asemenea au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 17 permise de conducere.
Serviciului Rutier Argeş, l-au depistat pe I.I., din Mioveni, în timp ce conducea un autoturism pe DN73, în localitatea Mărăcineni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 123 km/h.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002R cu amendă în valoare de 945 de lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de circulaţie pentru 90 de zile.
Din analizele efectuate la nivelul Serviciului Rutier Argeş s-a stabilit că în primele 6 luni ale anului în curs pe DN73, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, s-au înregistrat 18 accidente soldate cu 20 de răniţi grav şi 2 persoane decedate. De asemenea, din analizele efectuate la nivel naţional rezultă faptul că neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre primele trei cauze favorizatoare producerii accidentelor rutiere.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată condiţiilor meteo şi de trafic şi să acorde o atenţie sporită pietonilor.

M.N

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar