Bratu a schimbat trandafirul PD din piept pe alți trei, de la PSD
Acum doi ani părea imposibil, acum câteva luni doar probabil… Unul dintre cei mai mari critici ai PSD și ai aliaților din USL, ex-pedelistul Gabriel Bratu, a trecut cu toate armele la PSD, spun unii dintre apropiații săi. Contactat telefonic de către redacția noastră, Gabriel Bratu nu a dezmințit aceste zvonuri, însă e nevoie de o confirmare măcar din curtea PSD Argeș. Văzut ca un rebel până și de către colegii săi, Gabriel Bratu a avut ceva conflicte de tip full-contact inclusiv cu președintele din acea vreme al PDL Argeș, Cristian Boureanu, dar și cu primarul Florin Frătică, în urmă cu câteva săptămâni, în urma celebrului puci de la Călinești. În același timp, Gabriel Bratu a condus cu o mână de fier, ani la rândul, Inspectoratul Școlar Județean Argeș, fiind unul dintre cei mai buni comunicatori dintre șefii de instituții portocalii.
Bratu a candidat din partea PDL pentru Camera Deputaților, pe colegiul Costești, clasându-se pe abia pe locul trei, în urma câștigătorului de la USL, Theo Nicolescu, dar și a tânărului candidat de la PP-DD, Mario Păun. De altfel, și Păun a ales, acum ceva timp, să treacă în barca partidului-județ.
Dan Badea
Tag-urifotopress24
Citeşte şi ...
Măsuri dispuse de IGSU în contextul avertizărilor meteorologice
Aproape 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în ...