Acasă / EVENIMENT / Bărbaţi prinşi la braconaj pe fondul de vânătoare Ștefan cel Mare

Bărbaţi prinşi la braconaj pe fondul de vânătoare Ștefan cel Mare

Două arme și 20 de elemente de muniție au fost confiscate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș în urma unei acțiuni organizate pe raza comunei Ștefan cel Mare. Un autoturism a fost indisponibilizat.
În noaptea de 22 spre 23 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună cu polițiști din cadrul Poliției orașului Costești și Secției de Poliție Rurală Rociu au acționat pe fondul de vânătoare Ștefan cel Mare pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere faunei cinegetice.
Cu această ocazie au fost identificați M.N., de 64 de ani din orașul Topoloveni și M.L., de 55 de ani din comuna Mozăceni, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Aceștia sunt bănuiți că, având asupra lor două arme cu țeavă lungă și folosind un autoturism, ar fi acționat în scopul dobândirii vânatului la lumina farurilor unui autoturism.
În urma acțiunii au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor cele două arme și 20 de cartușe, de diverse calibre.
Totodată autoturismul folosit a fost indisponibilizat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar