Miercuri dimineata în baza planului de acţiune ,,Sărbători de Iarnă în Siguranţă!”, aprobat de ministrul afacerilor interne, domnul Petre Tobă poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Piteşti şi Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat mai multe controale în zonele agroalimentare din centrul municipiului pentru verificarea legalităţii actelor de comerţ desfăşurate cu produse alimentare şi nealimentare.
Astfel, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale au verificat 42 de agenţi economici, atât persoane fizice câr şi persoane juridice.
În urma controalelor efectuate, poliţiştii au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 13.550 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990, Legii 145/2014 şi OUG 28/1999 şi au confiscat sume de bani, produse din carne şi de uz casnic în valoare totală de 5.350 lei.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Piteşti au depistat în Piaţa Ceair 2 bărbaţi cu vârste de 37 respectiv 47 de ani care încercau să comercializeze 2.000 de articole pirotehnice.
Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.
Totodată, poliţiştii au mai aplicat 3 sancţiuni contravenţionale, conform Legii 12/1990 şi Legii 171/2010 în valoare totală de 6.000 lei şi au confiscat 67 de brazi comercializaţi fără respectarea prevederilor legale.
Poliţiştii argeşeni vor continua acţiunile pe toată perioada sărbătorilor de iarnă pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...