Acasă / EVENIMENT / Ştiri pe scurt de la poliţie

Ştiri pe scurt de la poliţie

Stiri-pe-scurt-de-la-politieDe Revelion, poliţiştii argeşeni au fost la datorie
Pentru siguranţa cetăţenilor, în perioada Crăciunului, peste 250 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în toată ţara, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.
Zilnic, efectivele de poliţie rutieră au utilizat aproximativ 29 de autospeciale, din care 11 dotate cu aparate radar.În perioada 31 decembrie 2015 – 02 ianuarie 2016, poliţiştii au constatat 31 de infracţiuni, dintre care 22 de natură judiciară, 5 la regimul materialelor explozive, 2 la regimul circulaţiei rutiere şi 2 de altă natură.
În aceeaşi perioadă, poliţiştii au aplicat aproximativ 260 de sancţiuni, în valoare de peste 98.800 de lei.Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 62 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială.
De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 194 de sancţiuni contravenţionale, 22 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi 10 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune.Totodată, poliţiştii au retras 3 certificate de înmatriculare şi au reţinut 19 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 2 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 10 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.

Sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi Biroului Rutier Piteşti au acţionat pe drumurile naţionale şi judeţene şi pe raza municipiului Piteşti pentru asigurarea unui trafic rutier fluent şi pentru prevenirea accidentelor rutiere.Aceştia au aplicat 89 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 21.752 lei şi au reţinut 11 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de circulaţie.În ziua de 1 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul formaţiunii rutiere Costeşti, l-au depistat pe A.M.G., de 27 de ani, din oraşul Costeşti, în timp ce conducea un autoturism pe str. Teilor, din aceeaşi localitate, fără a poseda permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală conform art. 335 din Codul Penal.

Articole pirotehnice confiscate de poliţişti
În data de 31 decembrie 2015, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti şi Poliţiei Municipiului Câmpulung au organizat şi efectuat acţiuni în Piaţa Găvana şi în Piaţa Centrală Câmpulung.
Aceştia au depistat patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 47 şi 55 de ani care comercializau fără autorizaţie 325 de articole pirotehnice.
În toate cazurile au fost întocmite dosare penale, conform art. 37, din L.126/1995, iar cantitatea de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar