Judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracţiunii de tâlhărie, ocazie cu care l-au identificat pe Robert Valentin Sanda, de 28 de ani, din Bascov. Acesta este bănuit că, în ziua de 21 mai, ar fi pătruns în incinta unei săli de jocuri din Piteşti şi prin violenţă a sustras suma de 200 lei. În timpul anchetei au fost efectuate trei percheziţii atât la domiciliul şi reşedinţa suspectului, cât şi acasă la Adrian Alin Cozma, de 22 de ani, din Rucăr. Aici au fost descoperite mai multe obiecte de vestimentaţie, precum şi un spray iritant-lacromigen, susceptibile că au fost folosite la comiterea jafului. Din primele investigaţii a rezultat că Adria Alin Cozma l-a favorizat pe Robert Valentin Sanda la comiterea faptei, în sensul că a acceptat să-i ascundă hainele cu care era îmbrăcat în ziua tâlhăriei. De asemenea, asupra lui Cozma au fost găsite mai multe înscrisuri sub semnătură privată susceptibile a fi falsificte. Este vorba despre nişte contracte de vânzare-cumpărare a unui autoturism de care s-a folosit Sanda la săvârşirea infracţiunii. Potrivit anchetatorilor, în realitate tranzacţia nu a avut loc efectiv, iar întocmirea acelor contracte de vânzare-cumpărare a maşinii nu a avut alt scop decât tergiversarea cercetărilor şi trimiterea poliţiştilor pe o pistă falsă.
Vă reamintim că, la ora 7 a zilei de 21 mai, la cazinoul „Atu”, amenajat la parterul unui bloc aflat vizavi de Teatrul „Al. Davila” a avut loc un jaf. O salariată se apucase de curăţenie şi, contrar normelor, lăsase deschisă uşa din spate, folosită îndeosebi de clienţii fumători. Ei bine, femeia s-a pomenit cu un tânăr în spatele ei, care a prins-o de păr şi i-a cerut banii. Tânăra i-a răspuns că toate încasările fuseseră trimise la bancă şi a acţionat butonul de panică. Atunci atacatorul i-a pulverizat spray cu piper în faţă, a luat un plic cu 200 lei de pe tejghea şi s-a făcut nevăzut. Agenţii firmei de pază cu care cazinoul are contract au apărut în nici trei minute, timp suficient pentru ca tâlharul să dispară. Miercuri seară, suspecţii au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă, iar astazi au fost duşi la Parchetul Piteşti cu propunerea de a fi prezentaţi instanţei de judecată în vederea arestării preventive. Cercetările continuă pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi favorizarea infractorului. Val N. Foto-Mihai N.
Citeşte şi ...
Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești
Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...