Acasă / EVENIMENT / Bărbat de 55 de ani, din Godeni mort pe munte

Bărbat de 55 de ani, din Godeni mort pe munte

SalvatoriCiobanMortÎn jurul orei opt a dimineţii de sâmbătă, la Salvamont Argeş s-a datr alarma, după ce un cioban a sunat la 112,. anunţând că un coleg de-al său se simte foarte rău şi de trei zile nu mai poate coborî din pat, iar apelul a fost dirijat Formaţia Salvamont Nucşoara.
„Informaţia iniţială era că bărbatul se află la stâna din punctul Netotu şi împreună cu colegul meu Ionică Berevoianu, care este şi viceprimar la Nucşoara, şi cu doi jandarmi montani am pornit către stâna precizată. De asemenea, cu noi a mers şi proprietarul stânei, iar ulterior am stabilit că, de fapt, ciobanul nu era la Netotu, ci la stâna din Ludişoru, unde am ajuns puţin după ora 13. Am constatat că bărbatul, care se numea Gheorghe Palaghiu, de 55 de ani, din Godeni, era în stare gravă, nicidecum sub influenţa alcoolului aşa cum am citit pe nişte siteuri de ştiri, dar conştient. Avea o parte din corp umflată, la fel şi un ochi pe care nu-l mai putea deschide. A comunicat cu noi, declarându-ne că era în acea stare de circa trei zile, că respira cu greutate, că avea senzaţie de sufocare şi că nu se putea deplasa. În acest context am solicitat intervenţia de urgenţă a elicopterului SMURD, însă ni s-a comunicat că aparatul nu putea zbura din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Întrucât singura soluţie era transportarea pe cale terestră, l-am fixat pe akia şi am plecat. Chiar când eram pe creastă între Netotu şi Ludişoru, natura s-a dezlănţuit cu furie. Asupra noastră s-a abătut o furtună deosebit de violentă, cu ploaie puternică, descărcări electrice – fulgerele loveau pământul foarte aproape de noi, dar mai ales cu gridină care ne-a făcut praf, nu altceva. Fiind în creastă, nu aveam unde ne adăposti, iar principala noastră preocupare a fost protejarea bolnavului. Până la urmă furtuna s-a domolit şi ne-am putut continua coborârea. După circa şase ore starea generală a bărbatului s-a deteriorat brusc, a început să aibă spasme, să verse şi a intrat în stop cardiac. Zeci de minute am efectuat menevre de resuscitare – salvamontiştii şi jandarmii montani fiind instruiţi în acest sens – împreună cu colegii mei, dar eforturile au fost zadarnice. Seara am ajuns cu trupul neînsufleţit la Brătila, unde aşteptau ambulnaţa, poliţia şi medicina legală, iar autopsia urmează să stabilească din ce cauză a murit ciobanul”, ne-a declarat ieri Valentin Retevoi, şeful Salvamont Nucşoara.

Val. N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88 (3)

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88

Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar