La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Piteşti a fost adusăastazi o turistă muşcată de viperă. Cel puţin asta a declarat soţul femeii, care le-a explicat medicilor că incidentul a avut loc în timp ce se aflau pe Vârful Moldoveanu.Pacienta a fost preluată de personalul medical, care i-a aplicat gheaţă pe locul muşcăturii şi a administrat tratament specific. Din câte am înţeles, muşcătura nu este profundă, ci mai mult o zgârietură produsă de reptilă în partea inferioară a gambei drepte. Norocul femeii a fost că era îmbrăcată cu pantaloni şi colanţi, ceea ce înseamnă că hainele au împiedicat şarpele să-şi înfigă colţii. Turista, aflată în stare stabilă, era ţinută sub observaţie şi, în afară de afirmaţiile soţului, nu exista nicio garanţie că muşcătura a fost produsă de viperă sau de alt şarpe. În funcţie de evoluţia pacientei medicii urmau să decidă dacă este sau nu cazul să fie trimisă la o clinică din Bucureşti. Incidentul de ieri este al patrulea caz de atac al viperei în Argeş de la începutul acestei veri.
Salvamontul nu a fost solicitat
Întrucât nu ştiam cum a coborât turista de pe traseul unde era, am luat legătura cu Ion Sănduloiu, directorul Serviciului Salvamont Argeş, aflat în serviciu de patrulare pe munte, care ne-a declarat că nu a fost informat cu privire la acest incident şi nici nu s-a solicitat sprijin salvatorilor montani. Acelaşi lucru ni l-a declarat şi Nicolae Pleşiţă, şeful Formaţiei Salvamont Curtea de Argeş, ai cărui colegi sunt la Refugiul Capra. Fără a exclude posibilitatea ca soţul femeii să aibă dreptate, atât medicii, cât şi salvamontiştii spuneau că e puţin probabil ca turista să fi fost muşcată de viperă, iar apoi să fi coborât din Moldoveanu pe picioare, să fie adusă la baza muntelui de soţ şi de aici să fie preluată de o ambulanţă din câte se pare de la Spitalul Racoviţa, nu de la serviciul judeţean de profil. La fel e posibil ca reptila să nu fi atacat, ci doar să se fi apărat, context în care muşcătura nu e profundă, nici produsă cu ambii colţi şi nici cantitatea de venin nu e mare.
Se recomandă evitarea reptilelor
În altă ordine de idei, Ion Sănduloiu spunea că ar fi nedrept să se creeze o stare de isterie pe tema viperelor comune, cunoscut fiind că aceste reptile sunt extrem de timide şi de sperioase, se retrag din calea omului şi atacă doar dacă trebuie să se hrănească ori când sunt provocate sau dacă se sperie. „Dacă ar fi fost atât de periculoase pe cât se fac speculaţii pe seama lor, vă daţi seama cam câţi oameni şi animale muşcate am fi avut în Argeş? Şi nu mă refer la turişti, ci la ciobani, la turme, la câinii de stână şi la animalele de povară, pentru care întâlnirea cu viperele a devenit ceva comun. Din motive de siguranţă, cel mai înţelept este ca, în caz că pe o potecă, în poiană sau pe malul unui curs de apă este şi o viperă, aceasta trebuie ocolită şi în niciun caz provocată. De asemenea, ca măsură de prevenţie turiştii care pornesc pe munte trebuie să aibă echipament adecvat, care le poate fi de mare ajutor în situaţii nedorite”, ne-a declarat ieri Ion Sănduloiu.
Val N.