Acasă / EVENIMENT / 116 persoane verificate şi 15 amenzi aplicate în valoare de 3.000 lei la Piteşti şi Curtea de Argeş

116 persoane verificate şi 15 amenzi aplicate în valoare de 3.000 lei la Piteşti şi Curtea de Argeş

foto ipj-argesÎncepând cu ora şase a dimineţii de ieri, lucrători ai Poliţiei Piteşti şi ai secţiilor din oraş au descins, împreună cu luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, la blocul G1 din cartierul Războieni. Acţiunea a vizat verificarea modului de respectare a prevederilor legale în domeniul evidenţei populaţiei şi a modalităţii de atribuire a camerelor de lolcuit, precum şi depistarea persoanelor date în urmărire pentru infracţiuni cu violenţă.Cu acest prilej au fost verificate 116 persoane şi au fost aplicate 15 amenzi în valoare de 3.000 lei, iar două persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipale pentru verificări. În cadrul aceleiaşi acţiuni, în cartierul Trivale a fost identificat Alexandru A., de 27 de ani, suspectat că în noaptea de marţi spre miercuri ar fi utilizat o armă neletală. Concret,tanarul a tras într-un copac cu un pistol cu bile de tip airsoft, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal şi arma i-a fost confiscată.La rândul lor, judiciarişti ai Biroului Investigaţii Criminale şi agenţi ai Biroului Ordine Publică din Poliţia Curtea de Argeş au făcut o razie cu efective mărite în mai multe blocuri locuite cu chirie pe străzile 1 Mia, Daniel Sterescu şi Râmnicu Vâlcea din municipiul Basarabilor. Au fost controlate 51 de persoane, din care 12 au fost conduce la sediul poliţiei pentru audieri. Totodată, oamenii legii au aplicat şase amenzi în valoare de 240 lei celor care au fost depistaţi că locuiesc fără forme legale în respectivele imobile, precum şi celor care i-au găzduit mai mult de 15 zile.

Val. N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar