Acasă / EVENIMENT / Cultiva canabis într-un solar

Cultiva canabis într-un solar

Poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti (cu competenţă de activitate pentru judeţele Argeş şi Vâlcea) au efectuat, împreună cu procurori ai DIICOT şi ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, mai multe descinderi la locuinţele unor persoane suspectate de trfic de droguri, suportul de specialitate fiind asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.Descinderile, coordonate de procurorii DIICOT vâlceni, au avut loc
în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc, ocazie cu care au fost făcute cinci percheziţii domiciliare. În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna mai 2016, suspectul Adrian Mihai T. a constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat mai multe persoane, al cărui scop a fost cultivarea, supravegherea şi îngrijirea unei plantaţii de cannabis.
Ca urmare a investigaţiilor efectuate, s-a constatat că înfiinţarea culturii a avut loc într-un solar amplasat în curtea unui imobil achiziţionat de către liderul grupului situat pe raza comunei vâlcene Nicolae Bălcescu, într-o zonă izolată. Dezvoltarea plantelor era monitorizată în permanenţă de către doi membri ai grupării infracţionale organizate, care pentru a nu scăpa nimic din vedere, locuiau într-o rulotă campată în curtea respectivă.În urma percheziţiilor, anchetatorii au identificat o cultură outdoor, formată din 256 plante de canabis aproape ajunse la maturitate, 12 grame de fragmente vegetale, un plic cu mai multe seminţe de canabis, trei grindere (dispozitiv pentru tocat/mărunţit tutun, plante, hârtie etc), două bidoane pline cu nutrienţi pentru plante, trei laptop-uri, o tabletă, cinci telefoane mobile, patru cartele SIM, 1.300 de lei, foiţe şi diverse înscrisuri. Valoarea aproximativă a cantităţii de substanţă interzisă ce urma să fie produsă de plantaţia depistată, este de minimum 100.000 euro.Cinci persoane au fost reţinute şi conduse la audieri, urmând ca anchetatorii să stabilească dacă şi câte vor fi reţinute şi duse la instanţă cu propunerea de arestare preventivă.

Val. N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88 (3)

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88

Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar