Acasă / EVENIMENT / Conducerea Poliţiei Argeş a dispus creşterea efectivelor în minivacanţa de Sf. Maria

Conducerea Poliţiei Argeş a dispus creşterea efectivelor în minivacanţa de Sf. Maria

pistol_radar-fotopress24-1Deşi azi vremea e închisă, rece şi ploioasă, minivacanţa de Sf Maria a aglomerat deja drumurile din Argeş şi nu numai, mai ales că meteorologii au anunţat că de sâmbătă se va încălzi.
Pentru ca oamenii să petreacă în siguranţă de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, conducerea Poliţiei Argeş a dispus creşterea efectivelor. Astfel, în perioada 12 – 15 august, se vor afla la datorie 256 de poliţişti de ordine publică, rutieră, transporturi, precum şi de la structurile de intervenţie rapidă, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi de la combaterea criminalităţii organizate. Aceştia vor acţiona cu 120 de autospeciale pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de această sărbătoare. Totodată, vor fi organizate 107 patrule de siguranţă publică, dintre care şase pedestre şi 101 auto, iar 65 de poliţişti vor fi prezenţi la manifestările religioase, evenimentele cultural-artistice şi ceremoniile militare la care se estimează că va participa un număr mare de persoane. De asemenea, la Piteşti, Câmpulung, Mioveni, Topoloveni şi Ştefăneşti vor fi asigurate măsuri de ordine cu ocazia Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, 40 de agenţi de circulaţie vor acţiona zilnic pe tronsoanele de drumuri naţionale utilizând în medie nouă aparate radar, o atenţie deosebită fiind acordată arterelor rutiere care duc către Bâlea Lac, Braşov şi Bucureşti.

Recomandări
Celor care părăsesc localitatea de domicilui, poliţiştii recomandă: * spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi, nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic; * închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi ferestrele casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele atracţii pentru hoţi; * nu plecaţi singuri, noaptea târziu, de la petreceri sau localuri şi nu vă plimbaţi în locuri izolate şi întunecoase. Deplasaţi-vă în grup, nu răspundeţi la provocările altor persoane şi evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate; * dacă vă cazaţi la hotel, lăsaţi bijuteriile şi bunurile de valoare în seiful unităţii; * nu ţineţi toţi banii într-un singur loc, iar la cumpărături luaţi doar suma strict necesară; * nu lăsaţi în autoturism, la vedere, bagaje voluminoase, care chiar dacă nu conţin valori pot atrage hoţii; * evitaţi să ţineţi codul PIN în acelaşi loc cu cardul. Dacă vă petreceţi minivacanţa în străinătate, interesaţi-vă din timp cu privire la legislaţia ţării respective şi procuraţi-vă adresele şi telefoanele ambasadelor sau consulatelor ţării noastre din statele respective pe www.mae.ro. Înainte de plecare efectuaţi schimbul valutar în moneda ţării de destinaţie, ori în euro sau dolari.

Val. N Foto-Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88 (3)

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88

Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar