În ziua de 02.10.2013, în jurul orelor 13.30, o patrulă de jandarmi din cadrul I.J.J. Argeş a observat în faţa Liceului Tehnologic Dacia din municipiul Piteşti, jud. Argeş 9 tineri care participau la un scandal. Jandarmii au aplanat imediat conflictul, procedând la identificarea celor 9 tineri. Aceştia au stabilit că 6 dintre cei nouă participanţi la altercaţie sunt elevi în cadrul unor instituţii de învăţământ din municipiul Piteşti, ceilalţi 3 fiind absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ. Toate cele 9 persoane implicate au fost sancţionate cu câte 200 de lei fiecare pentru provocare şi participare efectivă la scandal.
În plus jandarmii vor prezenta conflictul iscat şi părţile implicate conducerii instituţiilor de învăţământ, informând totodată părinţii elevilor despre această stare conflictuală.
Jandarmii argeşeni patrulează auto şi pedestru în zona instituţiilor de învăţământ, în special pe timpul sosirii şi plecării elevilor la / de la cursuri pentru a preveni şi combate eventualele evenimente negative.
De asemenea vor continua desfăşurarea unor activităţi preventiv-educative în instituţiile de învăţământ din judeţul Argeş conform programului campaniei de informare, prevenire şi dialog social ,, Jandarmeria pe înţelesul tuturor “ – Etapa I ,, Stop violenţei şi discriminării în şcoli “ . În cadrul acestei campanii jandarmii prezintă elevilor elemente ale legislaţiei în domeniul ordinii şi siguranţei publice, principalele infracţiuni sau acte antisociale comise de elevi, consecinţele legale, sociale şi morale ale acestor fapte, răspunderea penală şi contravenţională a minorului (cum îi afectează pe ei, pe colegi, pe părinţi, alte persoane), cauze şi elemente favorizante ale comiterii de infracţiuni, efectele consumului de alcool şi droguri (riscuri, consecinţe medicale, legale şi sociale).
În acest context, reamintim celor predispuşi la a comite fapte antisociale de natura celor comise de cei 9 tineri că sancţiunea prevăzută de legea 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încălcare a unor norme de convietuire socială, a ordinii si linistii publice, în cazul în care sunt săvârşite în incinta unei instituţii de învăţământ, poate ajunge la 3000 de lei.
Mihai Neacsu