Acasă / EVENIMENT / Băut, poliţistul s-a izbit violent de un stâlp al reţelei stradale de iluminat

Băut, poliţistul s-a izbit violent de un stâlp al reţelei stradale de iluminat

accident rutier bradu-fotopress-24roUn poliţist argeşean şi-a văzut moartea cu ochii, cum se zice, după ce s-a urcat băut la volan, dar a scăpat maşina de sub control şi s-a izbit de un stâlp.Accidentul a avut loc în jurul orei două a dimineţii de ieri la Bradu. Un agent al postului local de poliţie, George D., în vârstă de 33 de ani, circula cu maşina prin localitate. La un moment dat, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a părăsit carosabilul şi s-a izbit violent de un stâlp al reţelei stradale de iluminat public. Auzind bubuitura, un sătean a ieşit din casă, a văzut ce s-a întâmplat şi a sunat la 112. În scurt timp au apărut echipa de descarcerare a pompierilor militari, o ambulanţă şi un echipaj al poliţiei rutiere. Agentul cu pricina a fost scos din maşină fără a fi nevoie de intervenţia descarcerării, iar colegii de la rutieră l-au pus să sufle în etilotest şi după câteva secunde aparatul a indicat că poliţistul avea o concentraţie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Rănit uşor, cel în cauză a fost transportat la spital pentru investigaţii suplimentare şi i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea sub influenţa alcolului. Este al doilea caz din această lună când un om al legii a fost implicat într-un accident de circulaţie după ce a băut, precedentul fiind înregistrat pe 8 februarie la Ţigăneşti, sat aparţinător Topoloveniului, când un agent a intrat cu maşina în şanţ. Omul legii avea 0,50 mg/l de alcool în aerul expirat şi este cercetat penal de procurori.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar