Ieri-dimineaţă, cinci persoane au fost rănite în urma a două accidente de circulaţie care au avut loc la Piteşti. Victimele au fost transportate la spital, unde medicii au constatat că, din fericire, niciuna nu suferise răni grave.
I s-a făcut rău la volan
Primul eveniment a avut loc în zona Nord a municipiului, mai exact pe bulevardul Nicolae Bălcescu. În vârstă de 65 de ani, Ion S., taximetrist, circula cu o Dacia Logan către Bascov, iar alături de el era fiica sa. La un moment dat i s-a făcut rău la volan şi taxiul scăpat de sub control a lovit o altă Dacia Logan care era parcată pe dreapta drumului, în care se aflau Andreea B., de 21 de ani, şi fiul său în vârstă de numai o lună. La locul evenimentului au apărut ambulanţe care i-au preluat atât pe taximetrist, cât şi pe femeia şi copilul său, pe care i-au transportat la spital. Medicii au constatat că suferiseră leziuni uşoare, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Taxiul a lovit o maşină parcată
Cel de al doilea accident s-a petrecut pe bulevardul Petrochimiştilor tot în cursul dimineţii. Gheorghe T., în vârstă de 68 de ani, din Stolnici, circula cu o Dacia Solenza pe străduţele dintre blocurile din Prundu. El a ieşit în bulevard prin faţa unui autobuz şi a virat stânga peste marcajul longitudinal linie dublă. Din cauză că nu s-a asigurat, a lovit un Ford Fiesta condus regulamentar către autostradă de Bogdan R., de 38 de ani, din Piteşti, care nu a apucat să schiţeze niciun gest. Impactul a fost atât de violent, încât Fordul a fost proiectat într-un stâlp al reţelei de iluminat public aflat pe celălalt sens de mers. Ambii şoferi au ajuns la spital cu răni uşoare, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culp.