Acasă / EVENIMENT / Bărbat reţinut pentru furt de peste 150.000 euro

Bărbat reţinut pentru furt de peste 150.000 euro

retinut furt-fotopress-24ro (4)Un tânăr a fost reţinut de judiciarişti ai Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti după ce a comis un furt cu un prejudiciu de peste 150.000 euro. Împricinatul a fost încarcerat şi maine va fi prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.Poliţia Piteşti a fost sesizată de o femeie în vârstă de 37 de ani, din municipiu, că din casă i-au dispărut genţi şi haine de firmă, precum şi bijuterii din aur în valoare de peste 150.000 euro. Judiciariştii de investigaţii criminale l-au suspectat pe un tânăr cu care reclamanta a avut o relaţie amoroasă şi au demarat investigaţiile. În timpul cercetărilor, păgubita a mai depus o plângere prin care îi acuza pe individul respectiv şi pe fosta lui nevastă de tâlhărie şi şantaj. Astazi, suspectul, Cristian Cosmin Porumb, despre care agenţii rutierişti deţineau date că circulă cu un Porsche Panamera fără permis de conducere, şi fosta nevastă la care se întorsese după ce a pus capăt relaţiei cu femeia care l-a reclamat dar păstrase cheia de la locuinţa acesteia, au fost ridicaţi şi aduşi la audieri. Bărbatul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi depus în arestul Poliţiei Argeş, iar maine va fi dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi prezentat instanţei de judecată în vederea arestării. La parchet va ajunge şi fosta nevastă, pentru a fi audiată de procuror. Tot astazi judiciariştii piteşteni au mers acasă la cei doi, unde au descoperit toate bunurile furate pe care le-au restituit păgubitei.

Val. N        Foto/Video : Mihai Neacsu

Video – https://www.facebook.com/Foto-Press-24-178526288874661/

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Incendiu izbucnit la o casă

Incendiu izbucnit la o casă din comuna Lerești

Incendiu izbucnit la o casă din comuna Lerești. Intervin pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar