Acasă / EVENIMENT / Șase răniţi într-un accident la Dobrogostea-Argeș

Șase răniţi într-un accident la Dobrogostea-Argeș

Şase persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc la Merişani. Cinci dintre victime au ajuns la spital.

Patru maşini implicate
Astăzi după-amiază, Marin L., de 25 de ani, din Constanţa, circula pe DN7C către Curtea de Argeş la volanul un VW Golf. Ajuns la Merişani, mai exact în satul Dobrogostea, fiindcă nu a păstrat distanţă în mers, dar şi din cauza neatenţiei şi a vitezei mult prea mari în localitate, a izbit puternic din spate un Kia, condus regulamentar de Gheorghe P., în vârstă de 71 de ani, din Piteşti. În urma impactului violent, autoturismul piteşteanului a fost împins mai întâi într-un Opel Combo, la volanul căruia se afla Cristian S., de 57 de ani, din Muşăteşti, apoi într-o Dacia Logan, condusă de Camelia T., de 41 de ani, din Curtea de Argeş.
La locul evenimentului au intervenit două ambulanţe SMURD, echipa de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti, precum şi ambulanţe ale serviciului judeţean de resort.

Transportaţi la spital
Cel mai grav rănită a fost Ioana L., de 25 de ani, din Constanţa, soţia şoferului neatent. Femeia a suferit o fractură deschisă la braţul drept şi a fost scoasă din autoturism de pompieri (nu s-a impus intervenţia echipei de descarcerare). Aceasta a fost transportată la Spitalul Judeţean. Tot acolo au mai ajuns Liliana M., de 49 de ani, pasageră pe bancheta din spate a Golfului, Felicia B., de 66 de ani, care avea un traumatism cranio-cerebral acut, şi doi copii în vârstă de cinci, respectiv şapte ani, pasageri în Kia (micuţii au făcut atac de panică). Cea de a şasea victimă, Gilda S., pasageră în Opelul condus de soţul său, a primit primul ajutor calificat la faţa locului şi a refuzat să fie transportată la spital. Niciunul dintre conducătorii auto nu consumase băuturi alcoolice, în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar pe timpul cercetărilor traficul rutier a fost blocat aproximativ trei sferturi de oră.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident autoturism și scuter Vedea

Accident între un autoturism și un scuter în comuna Vedea

Accident rutier între un autoturism și un scuter în comuna Vedea.Intervin pompierii de la Pichetul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar