Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, împreună cu cei de la Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, au efectuat şase percheziţii în judeţele Argeş, Olt şi Dolj. Au fost vizate sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală. Trei suspecţi au fost reţinuţi, iar ieri după-amiază doi dintre ei au primit mandate de arestare preventivă pentru câte 30 de zile. Aceştia sunt Iulius Spak, de 38 de ani, din Slatina, patronul firmei Iulius Spak Prod 1914 SRL, şi Adrian Iordache, în vârstă de 40 de ani, din Craiova, director general al firmei amintite. Piteşteanul Florin I., de 47 de ani, director zonal al respectivei firme, a fost pus sub control judiciar 60 de zile de procurorul de caz. Carmen Spak, de 33 de ani, din Slatina, soţia lui Iulius, asociat în firmă, şi Florin N., de 47 de ani, din Bogaţi, agent de vânzări, vor fi cercetaţi în stare de libertate. Vă reamintim că, în urmă cu trei zile, coordonaţi de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, oamenii legii au făcut o descindere la Piteşti, una la Bogaţi, o alta în comuna Valea Mare, Olt, la sediul firmei suspecte, două la Slatina şi una la Craiova. Cei în cauză sunt bănuiţi că, în perioada august – noiembrie 2017, ar fi omis în totalitate sau în parte să evidenţieze în registrele contabile operaţiunile comerciale efectuate. Prejudiciul creat bugetului de stat depăşeşte suma de 450.000 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA. În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat mai multe sisteme informatice, imprimante, telefoane mobile şi tablete susceptibile a fi fost folosite la comiterea de infracţiuni. Totodată, poliţiştii au identificat şi ridicat de la sediul firmei în vederea continuării cercetărilor 15 cutii cu documente fiscale.
Citeşte şi ...
Aproape 300 de kilograme de articole pirotehnice confiscate de polițiști
În ziua de 17 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună ...