Acasă / EVENIMENT / Suspecţi, depistaţi de jandarmi având asupra lor substanţe interzise

Suspecţi, depistaţi de jandarmi având asupra lor substanţe interzise

tineri suspecti de droguriTrei tineri au fost depistaţi de jandarmi având asupra lor substanţe interzise, cel mai probabil droguri sau etnobotanice. Au fost sesizaţi ofiţerii Antidrog. În jurul orei 22 a serii de miercuri, o echipă de subofiţeri din cadrul Jandarmeriei Argeş era în misiune de patrulare în zona Colegiului Naţional „Zinca Golescu” din Piteşti. Ajunşi în apropierea parcării de la Finanţele Publice, atenţia jandarmilor a fost atrasă de un grup de trei persoane. Erau două fete şi un băiat, cu vârste până în 30 de ani, care aveau un comportament ciudat. „Având anumite suspiciuni, colegii mei s-au apropiat şi i-au legitimat pe cei trei. Apoi au procedat la controlul corporal şi al bagajelor acestora. În geanta uneia dintre tinere a fost găsit un plic alb, în care se aflau mai multe fragmente vegetale, pentru care cei în cauză nu au oferit explicaţii. Jandarmii au întocmit documentele de constatare, care au fost înaintate ofiţerilor de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, pentru continuarea cercetărilor”, ne-a declarat sergentul major Delia Dragomirescu, purtător de cuvânt al jandarmeriei argeşene. Aceasta nu s-a pronunţat cu privire la natura fragmentelor cu pricina. Este posibil ca plicul să conţină fie resturi de canabis, fie de substanţe cu efect psihoactiv (etnobotanice). Acest aspect urmează să fie stabilit de poliţiştii Antidrog din cadrul BCCO Piteşti, care au preluat cazul.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

sofer baut

Trimis în judecată pentru conducere sub influența alcoolului

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar