Acasă / SPORT / FC Argeș a pierdut derby-ul județean

FC Argeș a pierdut derby-ul județean

FC Argeş a pierdut marţi seară, cu 2-0, derby-ul judeţean cu CS Mioveni şi a ratat o bună şansă de a se apropia de podiumul ligii secunde. Echipa noastră a fost învinsă după două greşeli mari ale defensivei care au fost speculate de formaţia din Mioveni. Golurile galben-verzilor au fost marcate de Hergheligiu în ultimul minut de joc din primul mitan şi la aproape un sfert de oră imediat după pauză. Prima repriză a fost una modestă, fără ocazii de gol. Când centralul partidei se pregătea să fluiere finalul primei părţi, Vişa a trimis o pasă în piciorul lui Hergheligiu care l-a executat pe Agachi cu un şut din interiorul careului. După revenirea de la cabine, alb-violeţii au încercat să restabilească egalitatea, însă cei care aveau să înscrie au fost tot jucătorii de la Mioveni şi tot în urma unei greşeli a defensivei noastre. Vişa i-a pasat lui Panait care a alunecat în momentul în care a vrut să preia balonul, Balint a interceptat şi a fost faultat în careu de Agachi ieşit în întâmpinare. Centralul partidei a dictat penalty pentru gazde şi i-a acordat cartonaş galben lui Agachi după ce iniţial îi dăduse roşu. Lovitura de la 11 m a fost transformată de Andrei Herghiligiu iar misiunea piteştenilor de a obţine un rezultat bun în această deplasare se dovedea a fi una mult mai grea decât se aşteptau. După primirea celui de-al doilea gol, FC Argeş a încercat să revină în joc, însă Dănescu şi Barbu nu l-au putut învinge pe Croitoru. S-a terminat 2-0 pentru CS Mioveni, reyultat în urma căruia FC Argeş a coborât pe locul 9, cu cele 6 puncte acumulate în primele patru etape ale sezonului. Următorul meci al echipei noastre este programat luni, 2 septembrie, de la ora 18, când FC Argeş va întâlni Pandurii Târgu Jiu, pe stadionul Nicolae Dobrin.

CS Mioveni: F. Croitoru – Rob. Ghiţă, Celea, Beţa, Burnea (cpt.)(Ct. Alexe 60′) – Anghelina, R. Costin – Hergheligiu (Măzărache 73′), Işfan (Cioargă 67′), Coşereanu – Val. Balint.
Rezerve neutilizate: Val. Sima – Traşcu, Albăstroiu, Massaro.
Antrenor: Marius Stoica

FC Argeş: Agachi – Dănescu (Rz. Matiş 84′), Vişa, Şerbănică, Muşat – Andr. Panait (Tofan 73′), Brînzan – N. Popescu, I. Năstăsie (cpt.), Blejdea (Ct. Barbu 60′) – Buhăescu.
Rezerve neutilizate: Ducan – Turda, Motroc, I. Şerban.
Antrenor: Nicolae Dică

FOTO GABRIELA NEACȘU

Despre Administrator

Citeşte şi ...

“Născut pentru Sport Argeș”

Evenimentul de lansare al primului număr al Revistei “Născut pentru Sport Argeș”

Marți, 12 noiembrie 2024, de la ora 17.00, la Teatrul “Al. Davila”, va avea loc evenimentul de lansare al primului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar