Acasă / EVENIMENT / Echipa națională de bob a României, felicitată la CJ Argeș

Echipa națională de bob a României, felicitată la CJ Argeș

Echipa națională de bob a României confirmă că performanța se construiește prin muncă, unitate și susținere constantă. Astăzi, antrenorul Florin Păcioianu a revenit la Consiliul Județean Argeș, unde s-a reîntâlnit cu vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, după participarea la Jocurile Olimpice Milano-Cortina 2026.
Jocurile-Olimpice-de-Iarnă-2026-2
 
Înaintea plecării în Franța, întreaga echipă – formată în majoritate din sportivi argeșeni, din Câmpulung – a fost primită și încurajată de președintele Ion Mînzînă și de vicepreședintele CJ Argeș. Instituția a oferit sprijin moral, promovare și susținere financiară, contribuind la parcursul echipei într-un sezon extrem de competitiv.
 
La competiția olimpică, echipajul de bob-4, pilotat de Mihai Tentea, alături de George Iordache, Constantin Dinescu, Mihai Păcioianu și Andrei Nica, a încheiat pe locul 17, într-un concurs extrem de strâns, marcat de răsturnări spectaculoase de clasament.
 
Rezultatul de referință al delegației a venit însă în proba de bob-2 masculin, unde Mihai Tentea și George Iordache au ocupat un remarcabil loc 5 – cea mai bună clasare a României la bob după ediția din 1972. Performanța confirmă progresul unei echipe tinere, aflate în plin proces de consolidare, după achiziționarea unui bob nou și după un sezon dedicat omogenizării echipajului.
 
Conducerea CJ Argeș a transmis felicitări sportivilor și a reafirmat sprijinul pentru proiectele viitoare. La rândul său,antrenorul Iulian Păcioianu a mulțumit pentru susținere și a subliniat că performanța la nivel mondial presupune investiții constante. Alături de Federația Română de Bob și Sanie și de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, echipa speră ca rezultatele obținute să atragă noi sponsori, astfel încât performanțele viitoare să fie și mai valoroase. S-a format o echipă puternică de bob, iar viitorul acestui sport în România se anunță promițător.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

permise-si-certificate-de-inmatriculare-retrase

23 permise de conducere reținute și 34 de certificate de înmatriculare retrase în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar