Judiciarişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Piteşti împotriva Angelicăi M., de 39 de ani, din municipiu. Mandatul a fost emis în urma notificării transmise la instanţă de către poliţişti, prin care judecătorii erau informaţi că femeia încălcase condiţiile arestului la domiciliu dispus luna trecută şi împricinata a fost depusă în arest. Vă reamintim că, luna trecută, poliţişti din cadrul Sectiei 1 Piteşti au depistat o femeie pe care o bănuiau de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din cercetări a rezultat că, în zilele de 9 şi 12 august, profitând de neatenţia vânzătoarelor din două magazine din zona centrală a muncipiului, împricinata le-ar fi sustras portofelele. Valoarea totală a prejudiciului este de peste 1.000 de lei.
Femeia, nimeni alta decât Angelica M., persoană fără adăpost, care tot în cursul lunii august a fost prinsă de asemenea la furat într-o şcoală din Piteşti, de unde a sustras portofelul unei angajate, a fost condusă la sediul secţiei pentru audieri. După administrarea probatoriului, femeia, care deja se afla sub control judiciar pentru prima faptă, a fost reţinută pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi încarcerată în arestul poliţiei judeţene. Prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, aceasta a fost dusă la instanţă, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus plasarea în arest la domiciliu. Problema e că Angelica nu are o locuinţă şi face parte din acea categorie a oamenilor care trăiesc mai mult pe stradă, dar acum a fost cazată pentru 30 de zile în arest.