Acasă / EVENIMENT / Accident mortal produs de un şofer care a adormit la volan

Accident mortal produs de un şofer care a adormit la volan

Oboseala la volan constituie una dintre cauzele care duc la producerea de evenimente rutiere cu consecinţe dintre cele mai grave, inclusiv la pierderi de vieţi omeneşti. Ei bine, săptămâna a debutat cu un astfel de nefericit eveniment soldat cu moartea unui om, produs pe fondul oboselii acumulate în timpul condusului. Au fost implicate un autoturism în care se aflau cinci persoane, dintre care doi copii, şi un tir.

MortalDraganu02A pierdut controlul volanului
Din primele verificări s-a constatat că Petru Marius D., de 41 de ani, din Hunedoara, circula cu un Volkswagen dinspre Piteşti către Râmnicu Vâlcea. Potrivit agenţilor rutieri, ajuns la Drăganu, din cauza oboselii, şoferul ar fi adormit la volan, context în care a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi s-a izbit de partea din spate a unui tir care era staţionat în parcarea amenajată la marginea drumului în dreptul unei gospodării.

Impact devastator
Impactul a fost de-a dreptul devastator. Într-o fracţiune de secundă autoturismul s-a transformat într-o masă diformă de fiare contorsionate, fiind distrus aproape în totalitate, mai ales în partea frontală. Şoferul şi pasagerul de pe locurile din faţă au rămas încarceraţi, iar la locul accidentului au intervenit o autospecială cu apă şi spumă, echipa de descarcerare, ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă, încă o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti şi o ambulanţă a serviciului judeţean.

A decedat pe loc
Salvatorii au constatat că, din nefericire, Marinel D., de 43 de ani, de asemenea din Hunedoara, fratele bărbatului de la volan, era decedat. Conducătorul auto suferise răni grave şi a fost transportat la spital în comă având suspiciune de fractură de craniu şi medicii au prognostic rezervat. Cei trei pasageri care se aflau pe bancheta din spate, Elena P., de 34 de ani, din comuna Călăraşi, judeţul Botoşani, soţia bărbatului decedat, şi doi copii, un băieţel de un an şi 11 luni, fiul lor, şi altul de trei ani, pe care femeia îl are dintr-o căsătorie anterioară, au suferit leziuni minore. Din fericire, micuţii erau în dispozitive speciale (scaune pentru copii) de retenţie şi au fost scoşi din autoturism de mama lor. Din motive de siguranţă, şi ei au fost transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare.

Oboseala duce la tragedii
În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului. Având în vedere cele întâmplate, facem din nou apel către toţi participanţii la traficul rutier să nu pornească la drum dacă nu sunt suficient de odihniţi pentru că, iată, oboseala poate duce la producerea de tragedii. Conducătorii auto să conştientizeze ce responsabilitate au faţă de pasageri şi de ceilalţi participanţi la trarfic, să nu forţeze lucrurile, să nu se suprasolicite, să-şi programeze judicios deplasarea şi, dacă simt că-i cuprinde oboseala, să nu ezite şi să oprească într-un loc de parcare unde să se odihnească măcar o jumătate de oră. Să nu scape niciun moment din vedere faptul că locul unde vor să ajungă nu se mută şi că dacă respectă regulile rutiere pot ajunge în condiţii de siguranţă. Chiar şi mai târziu decât deloc.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88 (3)

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88

Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar