Acasă / EVENIMENT / Polițiștii și alte cadre M.A.I. au protestat în fața Prefecturii Argeș

Polițiștii și alte cadre M.A.I. au protestat în fața Prefecturii Argeș

Polițiștii au protestat, luni după-amiază , în fața Prefecturii Argeș. Sindicatele poliţiştilor solicită drepturi salariale, actualizarea normei lunare de hrană acordate personalului MAI, “dat fiind faptul că actuala valoare nu a fost actualizată cu indicii preţurilor de consum ai produselor alimentare, aşa cum aceştia sunt stabiliţi de Institutul Naţional de Statistică”; încadrarea unitară a personalului contractual din cadrul MAI, în grupe de muncă, “deoarece este tratat discriminatoriu, în prezent, din acest punct de vedere”; acordarea unui supliment salarial pentru risc medical şi angajaţilor din Ministerul Afacerilor Interne, aflaţi, încă din data de 16 martie 2020, în prima linie a combaterii şi prevenirii efectelor pandemiei medicale. O altă solicitare a protestatarilor constă în “eliminarea discriminării poliţiştilor judiciarişti – specialiştilor din structurile de investigaţii criminale, de combatere a criminalităţii organizate, de acţiuni şi intervenţii speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliştilor etc., cu privire la sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, acordat în prezent conform Legii 153/2017”.

Foto/Video : Mihai Neacșu

https://www.youtube.com/watch?v=mRw-qtMCH_c&feature=youtu.be

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident cu trei victime costesti arges (5)

Impact violent între două mașini în orașul Costești! Trei persoane rănite

În urmă cu puțîn timp, un accident rutier între două autoturisme în orașul Costești, iar ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar