Acasă / SOCIAL /  Încep lucrările de reabilitare a Spitalului de Recuperare Brădet  

 Încep lucrările de reabilitare a Spitalului de Recuperare Brădet  

Spitalului de Recuperare Brădet  

 Spitalul de Recuperare Brădet, unitate sanitară aflată în administrarea Consiliului Județean Argeș, va intra într-un amplu proces de reabilitare.   

Astfel, luni -19.04.2021, va începe execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții “Creşterea Eficienţei Energetice a Spitalului de Recuperare Brădet”.  

Proiectul depus de Consiliul Județean Argeș, cu o valoare totală de 4.273.336,36 lei,  beneficiază de finanțare europeană prin Programul Operațional Regional 2014-2020, din care 3.160.266,77 lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă solicitată, iar 1.113.069,59 lei este contribuția beneficiarului.  

În cadrul proiectului se vor realiza lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire și furnizare a apei calde de consum, iluminat și ventilare, izolare termică la exterior, termoizolarea la exterior a pereților supraterani ai subsolului (soclu), termohidroizolarea terasei corpului anexă, a planșeului sub pod și izolarea termică a planșeului peste subsol. De asemenea, se va construi o scară pe structură metalică pentru evacuare în caz de incendiu.  

Lucrările vor fi realizate în baza contractului încheiat cu ASOCIEREA SC ROLOPLAST TEHNOCONSTRUCT SRL și S.C EVOLUTION PROSERV SRL, având o durată de execuție de 5 luni.  

Spitalul de Recuperare Brădet este situat într-o regiune cu tradiție balneară, apele sulfuroase  descoperite de fotograful Ioan Nicolescu în anul 1888, fiind la baza înființării stațiunii Brădet.  

Revigorarea stațiunii Brădet a început în anul 1975 când a fost inaugurat actualul spital, clădire monobloc cu 8 etaje.  

Spitalul oferă și asigură asistență profilactică, curativă și de recuperare medicală, prin ambulatoriu integrat și prin spitalizare continuă.  

Încă din anul 2010, ca urmare a transferului managementului asistenței medicale de la Ministerul Sănătății către autoritățile locale, spitalul a beneficiat de finanțare din partea Consiliului Județean Argeș atât pentru funcționarea unității sanitare la standarde de calitate cât și pentru îmbunătățirea condițiilor hoteliere.  

Sănătatea argeșenilor reprezintă o prioritate pentru Consiliul Județean Argeș.  

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Activități-preventive-desfășurate-de-polițiștii-argeșeni-cu-elevii

Activitățile preventive desfășurate de polițiști continuă

În ziua de 20 noiembrie a.c., polițiștii argeșeni au continuat activitățile educativ-preventive în școli, desfășurând ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar