
O femeie și-a pierdut viața la doar 24 de ore după ce în Piteşti avusese loc un alt accident rutier soldat cu pierderea unei vieţi omeneşti.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 21.15 a serii de vineri, 7 mai, la Buzoeşti. Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești s-a stabilit că Alexandru M., de 31 de ani, din localitate, conducea un Renault pe DN 65A dinspre Buzoești către Costești. În împrejurări ce urmează a fi stabilite de oamenii legii, el a acroşat-o pe Niculina M., de 76 de ani, din Buzoești, care s-ar fi angajat în traversarea şoselei prin loc nepermis și fără să se asigure. În urma accidentului, femeia a suferit multiple traumatisme şi un echipaj al ambulanţei a transportat-o conştientă la spital. În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, starea de sănătate a pacientei s-a deteriorat brusc, aceasta a intrat în stop cardio-respirator şi cu toate eforturile depuse de medici septuagenara nu a putut fi salvată.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Citeşte şi ...
Reținut de polițiștii Secției Drăganu, pentru conducere fără drept
În ziua de 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu au ...
Foto Press 24