Acasă / EVENIMENT / Tânărul care a accidentat mortal un fost poliţist, lăsat liber

Tânărul care a accidentat mortal un fost poliţist, lăsat liber

Valentin Surcel, fostul poliţist accidentat mortal în cartierul piteştean Craiovei, a fost condus pe ultimul drum. Autorul evenimentului, Claudiu I., de 21 de ani, din Piteşti, a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de a fi luată o măsură preventivă, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile şi la expirarea ordonanţei a fost lăsat în libertate.
Vă reamintim că accidentul a avut loc în jurul orei 21 a serii de joi, 6 mai, pe Calea Craiovei, unde Claudiu I. circula cu un Volkswagen dinspre Bradu către centru. După ce a trecut de sensul giratoriu din zona Centrului Militar şi a magazinului Kaufland, din motive care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor nu i-a acordat prioritate de trecere fostului poliţist care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Izbit în plin, pietonul a fost aruncat la câţiva metri pe asfalt şi a rămas inconștient pe carosabil. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipa medicală bărbatul nu a putut fi salvat.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție

IPJ Argeș : Avem patru colegi noi !

Patru absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, care se alătură colectivului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar