Mari tragedii în Argeş

1930 și 1974 sunt doi ani tragici pentru orașul Costești, aflat în zona de sud a județului Argeș. Un incendiu care a ucis, într-o biserică, nu mai puțin de 118 oameni, majoritatea copii și tineri, face parte dintr-un top trist al celor mai mari tragedii din România. 44 de ani mai târziu, un camion plin cu muncitori avea să se răstoarne în Podu Broșteni, la intrarea în Costești. Rezultatul catastrofei: 31 de morți! Aceste două tragedii i-au făcut pe mulți să se întrebe dacă asupra acelor locuri nu s-a abătut vreun blestem.
Dacă despre incendiul de la Costești se găsesc informații detaliate, dat fiind că tragedia a fost mediatizată de către cele mai prestigioase ziare din lume (pentru prima dată, de la catastrofa Titanicului, din 1912, prestigiosul New York Times ieșea cu o ediție specială despre o tragedie), despre accidentul rutier se știu foarte puține lucruri, autoritățile comuniste mușamalizând la extrem acest accident. De aceea, informațiile noastre ne-au parvenit de la martorii oculari.
Satul văduvit de tineri
Catastrofa de acum 84 de ani, când 118 suflete au ars într-o biserică din lemn, este pomenită în fiecare an, a doua zi după Înviere.
Pe 19 aprilie 1930, o teribilă ştire avea să îngrozească România şi, câteva zile după, întreaga omenire. O bisericuţă din lemn, din Costeşti- Argeş, construită la mijlocul secolului al XVII-lea, a ars chiar în Vinerea Mare. Împreună cu ea, 118 suflete aveau să piară în cea mai mare tragedie a României interbelice.
Ieşirea din biserică a fost blocată de o bătrână, iar de atunci, există expresia „te înghesui ca baba de la Costeşti”. Un sat întreg a rămas fără tineri şi, pentru prima dată după finele Primului Război Mondial, o întreagă naţiune, pe vreme aceea mult mai mare, s-a mobilizat pentru ajutorarea comunităţii din Costeşti.

Acel tragic eveniment a consemnat şi prima campanie de presă în scop umanitar din România, iniţiată de directorul ziarului Universul, Stelian Popescu.

Aruncat între dealuri şi câteva pâlcuri de salcâm, Costeşti era şi este singurul din cele şapte oraşe argeşene dependente de agricultură. În anul 1930, ca orice sat de câmpie, comuna de atunci, oraşul de acum, era o localitate sărăcăcioasă, aşa cum erau mai toate din Câmpia Română.
Văduve de război, cu „o târnă” de copii, erau la fel de multe ca şi lipsurile, cauzate de marea criză mondială care abia începuse, dar şi de anii secetoşi din 1928 şi 1929. Greutăţile materiale, dar mai ales credinţa au făcut ca 130 de oameni din Costeşti să participe la Denia Mare din tragica seară de 18 aprilie 1930, de la biserica din sat. Aşezământul, construit prin 1650, era din lemn, cu dimensiuni reduse, lungime -14 metri şi lăţime – 6 metri.
În jurul orei 20.00, cu puţin timp înainte de scoaterea Sfântului Epitaf pentru ocolul bisericii, o lumânare aşezată deasupra naosului a aprins şiţa uscată, veche de aproape trei secole. Bârna de susţinere a zidului dintre pronaos şi naos a cedat, blocând ieşirea enoriaşilor. Dintre cele 130 de persoane prezente la slujbă, doar 14 au apucat să se strecoare, poate şi pentru că uşa de ieşire se deschidea înspre interior.
Îşi lăsaseră rudele în foc, căutând, disperate, ajutor. Zecile de copii ţipau către părinţi… Se sufocau, iar pielea le ardea. Biserica s-a carbonizat în doar o jumătate de oră, iar cele două maşini de pompieri, venite de la Piteşti, au putut doar să stingă jăratecul. 118 oameni au murit în câteva zeci de secunde, 100 dintre ei fiind copii şi tineri, mulţi orfani de război, venind în vacanţa din liceele militare. Oamenii mai bătrâni îşi aduc aminte, din ce le povesteau părinţii, că în seara focului mirosea a carne arsă de la kilometri buni.
Actualul preot paroh de la Costeşti, Gheorghe Ene, ne-a povestit că, după marele incendiu din Vinerea Mare a anului 1930, doar Evanghelia a rămas întreagă: „În dimineaţa de 19 aprilie, la câteva ore după foc, părintele Dumitru Vişinescu a fost găsit carbonizat. Sub braţele lui se afla unul dintre fiii săi, pe care încercase să-l salveze din flăcări. Ca printr-o minune, Sfânta Evanghelie a fost descoperită întreagă, sub preot, fiind afumată doar pe margini. Omul acela l-a slujit pe Dumnezeu până în ultima clipă. În prezent, Evanghelia se află la Muzeul Naţional”.
Cele mai mari tragedii au fost în familia Vişan, care i-a pierdut pe toţi cei cinci copii, şi în familia Ionescu, căreia i-au dispărut patru din cei şase copii. 100 de familii şi-au pus, de a doua zi, doliu în poartă şi, timp de peste două decenii, la Costeşti nu a mai avut loc nicio sărbătoare. Nunţile, horele (tradiţionale în Duminica Paştelui) sau alte petreceri se ţineau în satele apropiate.
După incendiu, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, la iniţiativa patriarhului Miron Cristea, a demarat o colectă publică naţională, susţinută de ziarul „Universul”, condus la acea dată de Stelian Popescu. Înmormântarea celor 118 persoane a avut loc în a doua zi de Paşte şi a fost susţinută financiar de autorităţi. În Duminica Tomii, prima de după Paşti, se strânseseră deja foarte multe ajutoare pentru familiile îndoliate.
Regina Maria, abia sosită în ţară, a venit la Costeşti de urgenţă, pentru a aduce o mângâiere celor care se confruntaseră cu această tragedie. La scurt timp, după ce tragedia fusese prezentată de unele dintre cele mai mari ziare ale lumii, încep să sosească la Costeşti materiale de construcţii pentru o nouă biserică. La cinci ani după tragedie, locuitorii din zonă aveau să se roage într-o biserică mare, frumoasă, aşezată la doi kilometri de locul tragediei, care poartă hramul Sfântul Ilie, fiind sfinţită în prezenţa regelui Carol II, a episcopului de Argeş, Nichita Duma, şi a patriarhului Miron Cristea. Pe locul bisericii arse a fost construit un monument, în memoria celor 116 victime, şi o capelă.
În anul 2003, capela a fost extinsă şi transformată într-o bisericuţă, cu hramul Învierii. Pentru ca tragedia din primăvara anului 1930 să nu fie uitată de nimeni, în fiecare a doua zi de Paşte are loc slujbă de pomenire, în memoria tinerilor arşi.
Cea mai mare tragedie rutieră din istoria Argeșului
Într-o zi de septembrie a anului 1974, un camion se îndrepta spre șantierul care avea să transforme Costeștii dintr-un sat de câmpie într-un oraș veritabil. Deși regulamentul rutier interzicea transportul muncitorilor în bena camionului, acesta a venit de la Pitești înțesat de muncitori.
Erau veniți din toate zonele țării, așa cum se întâmpla pe șantierele socialiste. Martorii oculari spuneau că, în remorcă, se aflau aproximativ 50 de muncitori. Dumnezeu știe cum au încăput în remorca acelui camion.
Într-o curbă din zona Podu Broșteni, camionul, care se deplasa cu viteză, a derapat și s-a răsturnat, de câteva ori, într-o râpă. Motorina s-a aprins, iar mulți dintre aceia care scăpaseră de moarte după ce camionul căzuse, practic, pe ei, aveau să ardă de vii! La sosirea pompierilor și a ambulanțelor, peisajul era unul apocaliptic: trupuri dezmembrate de bena camionului, care căzuse ca o ghilotină peste muncitori, trupuri carbonizate și mulți care agonizau. Pentru a nu da de bănuit privitor la tragedie, cei aproape 20 de răniți au fost internați la nu mai puțin de 5 spitale, din Argeș, Olt și Teleorman!
Imediat, Miliția a înconjurat zona, nelăsând niciun ,,civil” curios să se uite. Mai mult decât atât, cei câțiva martori oculari au fost ,,sfătuiți” de către tovarășii de la Securitate să nu povestească nimănui despre această tragedie, nici măcar apropiaților. Nu trebuia să se știe că socialismul se pișă pe regulile de protecție a muncii și ale transportului rutier.
În aceeași zi, vestea tragediei avea să ajungă ,,Sus”, transmisă personal de către primul secretar de județ. În ciuda faptului că, din motive lesne de înțeles, acest caz nu a fost mediatizat, tovarășii au luat măsuri destul de dure, aplicându-se sancțiuni disciplinarea conducerii Miliției Rutiere Argeș, în timp ce șefii de pe șantier au executat și câțiva ani de închisoare. Comuniști-comuniști, dar măcar cine greșea mai și plătea!
Chiar dacă presa nu a relatat despre acest urât accident, lumea a aflat destul de repede de tragedie. Ca o întâmplare tragi-comică, singurul săptămânal local de la acea vreme, Secera și Ciocanul, nu a avut voie să relateze această tragedie, în schimb, pe două pagini, a putut publica anunțurile de condoleanțe. De aici, argeșenii și-au dat repede seama ce s-a întâmplat.
Am mai putea completa acest material și cu tragedii contemporane. Deși nu este cel mai periculos segment de drum din județ, periodic, acolo mor oameni în accidente rutiere cumplite.

Sursa:argesplus.ro