Acasă / EVENIMENT / Statul, ţepuit de un samsar de maşini

Statul, ţepuit de un samsar de maşini

 Un bărbat riscă să ajungă la închisoare după ce a fost dovedit, cum se zice, că ani la rând a vândut la negru mașini aduse de peste hotare și nu a declarat veniturile obținute la Finanțele Publice.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Din verificări s-a stabilit că, în perioada 2011 – 2013, Victor M., de 52 de ani, din Pitești, ar fi comercializat 64 de autoturisme second-hand, operațiuni în urma cărora a obținut venituri depășind plafonul de scutire a TVA. De asemenea, oemnii legii au constatat că cel în cauză nu s-a înregistrat la organul fiscal teritorial competent și nu a necondus evidența achizițiilor și livrărilor pe care le-a ascuns în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale aferente către bugetul de stat. Prejudiciul adus bugetului consolidat este în valoare de aproape 40.000 de lei, care în timpul cercetărilor a fost achitat parțial, iar dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de trimitere în judecată.

comerţ-cu-maşini

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vindeau haine contrafăcute

În ultimele zile, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice Argeş au acționat în Pitești pentru prevenirea și combaterea infracționalității specifice în domeniul comercializării produselor contrafăcute.
Astfel, au fost efectuate opt controale inopinate la societăți comerciale cu obiect de activitate comercializarea articolelor vestimentare. În urma verificărilor au fost identificate și ridicate în jur de 15 articole vestimentare (bluze, tricouri, maiouri) susceptibile a fi contrafăcute, ce purtau însemnele, desenele și modelele referitoare la mărci înregistrate.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, prejudiciul cauzat urmând a fi comunicat de titularii mărcilor înregistrate.
Totodată, au fost aplicate două amenzi pentru încălcarea prevederilor OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și confiscată suma nejustificată de 370 de lei.

 

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

permise-si-certificate-retinute-arges1

Comportament agresiv în trafic, constatat de polițiștii din Domnești

În ziua de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar