Polițiștii din cadrul Secției Rurale Poiana Lacului au depistat un tânăr care se afla la volanul unei maşini deşi nu deţine permis de conducere. Acesta este Ştefan Octavian N., are 18 ani şi este din Cuca.
Tânărul a fost oprit de agenţii rutieri pentru un control de rutină pe DJ 703A de pe raza comunei Cocu, iar când i s-au solicitat documentele la control s-a constatat că nu are permis de conducere. Ca urmare oamenii legii l-au dus la audieri şi i-au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis. La finalul audierilor împricinatul a fost lăsat să plece acasă. Nu a durat mult şi, în aceeaşi zi, după vreo două ore tânărul a fost prins din nou conducând maşina tot prin Cocu.
De data asta situaţia s-a schibat şi după administrarea probatoriului cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei argeşene. Prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Tag-uri- . 24 A eacsu foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro fotopress24 r
Citeşte şi ...
Acțiuni pentru combaterea cerșetoriei în zona centrală a orașului
În ultimele două zile, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au desfășurat acțiuni specifice ...