Acasă / EVENIMENT / Judecat pentru tâlhărie

Judecat pentru tâlhărie

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 1 Piteşti au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru infracţiunea de tâlhărie.
Din verificări a rezultat că, în ziua de 14 septembrie, cum de altfel v-am şi informat la acel moment, secţia de poliţie a fost sesizată că, în timp ce mergea spre casă, un bărbat în vârstă de 80 de ani, din municipiu, a fost atacat pe stradă de un bărbat şi o femeie, care cu o anumită sumă de bani şi telefonul mobil. În cauză a fost deschis dosar penal pentru furt, iar oamenii legii au început căutările.
În urma activităţilor desfăşurate, oamenii legii au reuşit să-i identifice pe suspecţi. Aceştia sunt Dumitru Bogdan D., de 33 de ani, din Piteşti, respectiv Georgeta N., de 36 de ani, din Izvoru, de la care anchetatorii au recuperat telefonul şi o parte din banii furaţi. Totodată, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată din furt în tâlhărie.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Ulterior acesta a fost condua la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, iar procurorul de caz l-a prezentat instanţei care emis mandat de arestare pentru 30 de zile. Referitor la femeie, aceasta va fi cercetată în stare de libertate.

 

A-jefuit-un-octogenar-şi-a-fost-arestat-fotopress-24.ro_

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar