Acasă / EVENIMENT /  Femeie jefuită, agresor arestat

 Femeie jefuită, agresor arestat

măsura-arestului-preventiv-pentru-30-de-zile
Judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au terminat cercetările într-un dosar penal deschis pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată şi un bărbat va ajunge în faţa instanţei de judecată.
Din verificări s-a constatat că, în ziua de 11 septembrie, Ionuţ C. O., de 38 de ani, din Mioveni, a pătruns fără drept în locuinţa unei piteştence de 63 de ani, pe care a agresat-o, i-a sustras 500 de lei şi a fugit. 
Potrivit oamenilor legii, suspectul a pus ochii, cum se zice, pe sexagenara care tocmai scosese banii la un bancomat şi a urmărit-o. Când femeia a deschis uşa să între în casă,bărbatul a lovit-o, i-a luat banii şi a dispărut. Victima a sesizat imediat poliţia. Nu a durat mult şi suspectul a fost depistat de agenţi ai Secţiilor 1 şi 4 Poliţie Piteşti în zona centrală a municipiului, pe care l-au dus la audieri, iar prejudiciul a fost recuperat şi restituit păgubitei.
Vă reamintim că, pe 11 septembrie seară, după administrarea probatoriului, tâlharul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Prezetat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de luare a măsurilor legale, bărbatul, care ieşise din puşcărie de doar două săptămâni după ce ispăşise o pedeapsă privativă de libertate pentru furt, a fost dus la instanţă, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Acum, dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

SMURD

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 59 de misiuni

În perioada 14.05.2024, ora 08:00 – 15.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 59 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar