„Accident rutier produs în cartierul Prundu din Pitești între un autotren cu remorcă și un autoturism. Două victime neîncarcerate, conștiente, cooperante. Intervine Detaşamentul de Pompieri Bradu cu o autospecială și o ambulanță SMURD alături de un echipaj al SAJ”, transmitea ieri după-amiază ISU Argeş.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că Dumitru P., de 39 de ani, din județul Constanța, conducea un ansamblu de vehicule pe bulevardul Petrochimiștilor din municipiu. În împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, cel mai probabil din cauză că nu a păstrat o distanţă lateralîă suficientă, a acroșat o Dacia Logan condusă regulamentar în aceeași direcție de mers Naomi P., de 18 ani, din Pitești. În urma accidentului, şoferiţa și tatăl său, Cornel, de 50 de ani pasager pe scaunul din dreapta faţă, au fost răniți și transportați la spital. Autoturismul a fost distrus în totalitate şi martorii se mirau că tânăra de la volan şi tatăl au scăpat cu viaţă. Niciunul dintre conducătorii auto nu consuase alcool, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.
Tag-uri- . A accident accident rutier autoturism dacia ISU r smurd
Citeşte şi ...
Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88
Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...