Acasă / SOCIAL / Peste 20 de infracţiuni şi 1123 de sancţiuni contravenţionale

Peste 20 de infracţiuni şi 1123 de sancţiuni contravenţionale

Peste 20 de infracţiuni au fost constatate şi aproape 1123 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 270000 de lei, au fost aplicate de poliţiştii Argeșeni în primele zile de acţiune, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, premergător Sărbătorilor de Paşti, în special a infracţiunilor de natură economică.

În perioada 1 – 19 aprilie a.c., la nivelul Județului Argeș, subsecvent acțiunilor organizate la nivel national, se desfăşoară acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în perioada premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paştelui Ortodox şi Catolic.

În cursul zilelor 1 și 2 aprilie a.c., 526 de poliţişti din cadrul structurilor județene de investigarea fraudelor, de ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi au acţionat, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru combaterea infracţiunilor de natură economică, a celor cu violenţă şi a furturilor, precum şi pentru combaterea infracţionalităţii stradale.

Astfel, au fost verificaţi 147 de agenţi economici şi 400 de mijloace de transport, în filtrele instituite pe rutele de transport.

În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 26 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 37 de persoane. Din totalul infracţiunilor constatate, 4 sunt infracţiuni de evaziune fiscală.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 1.123 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 271.535 de lei.

88 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 şi 59 dintre sancţiunile aplicate sunt prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Pentru abateri de la normele rutiere au fost aplicate 626 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar 350 de sancţiuni aplicate sunt prevăzute de alte acte normative.

Totodată, ca măsură complementară în cadrul dosarelor penale întocmite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate, au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de 8290 de lei

M.N

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Autoturism răsturnat Boteni (1)

Autoturism răsturnat în afara părții carosabile la Boteni

Accident rutier, autoturism răsturnat în afara părții carosabile, în comuna Boteni. Intervin pompierii de la ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar