Acasă / EVENIMENT / A depăşit un tir şi a ucis un om

A depăşit un tir şi a ucis un om

Un om şi-a pierdut viaţa după ce motocicleta pe care o conducea a fost implicată într-un teribil accient rutier.
Evenimentul a avut loc vineri în jurul orei 12 la Valea Mare Pravăţ şi au intervenit pompieri militari şi o ambulanţă. Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că Ionuţ M., de 33 de ani, din Cetățeni, conducea un BMW pe DN 72 A din direcția Târgoviște către municipiul de la poalele Mateiaşului. În împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, la un moment dat şoferul s-a angajat în depăşirea unui tir. Din câte se pare, el nu s-a asigurat că poate efectua manevra în codiţii de digursnţă, context în care s-a tamponat cu o motocicletă condusă regulamentar din sens opus de Nicu M., în vârstă de 69 de ani, din Valea Mare Pravăț. În urma impactului extrem de violent motociclistul a fost aruncat la câţiva metri distanţă pe carosabil. Echipa medicală sosită la faţa locului a început imediat manevrele de resuscitare, dar din nefericire eforturile s-au dovedit zadarnice şi s-a declarat decesul motociclistului.
Conducătorul autoturismului a fost verificat cu aparatul etilotest rezultând că nu a consumat alcool, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
De la începutul acestui an, în pofida repetatelor apeluri făcute de poliţişti atât către şoferi, cât şi către motociclişti, să respecte normele rutiere, să circula cu viteză adecvată condiţiilor de drum, să nu se angajeze în depăşiri riscante, pe şoselele judeţului s-au înregistrat 15 accidente rutiere în care au fost implicaţi motociclişti, unele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti (spre exemplu, acesta este cel de al doilea accident mortal al unui motociclist, precedentul fiind cel din ultima săptămână a lunii iulie, când un tânăr de 18 ani, din Curtea de Argeş, care conducea o motocicletă, a murit într-un accident la Corbi).

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Din Darurile Sfintei Mucenițe Filoteea

„Din Darurile Sfintei Mucenițe Filoteea”

14 decembrie 2024, ora 1700 – Casa de Cultură Costești Primăria Orașului Costești și Clubul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar