Acasă / EVENIMENT / Căzut de la etaj, a scăpat cu viaţă

Căzut de la etaj, a scăpat cu viaţă

căzut-de-la-etaj
Un tânăr a avut noroc cu carul şi a scăpat cu viaţă după ce a căzut de la etajul unui bloc din Piteşti.
Incidentul, care se putea solda cu consecinţe dintre cele mai grave, a avut loc dimineața zilei de 6 august. În jurul orei şapte, Poliția Pitești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 27 de ani ar fi căzut de la etajul trei al unui bloc de locuințe de pe strada Alunului din cartierul Găvana II.
La fața locului a fost direcționat un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție, care a constatat că cele sesizate se confirmă. Bărbatul a fost preluat conștient de către un echipaj medical și transportat la spital.
Din verificările preliminare efectuate de oamenii legii a reieşit că bărbatul era la o petrecere împreună cu un grup de prieteni. La un moment dat, acesta a ieşit pe balcon să ia o gură de aer proaspăt. În împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, se pare că, pe fondul consumului de alcool, acesta s-a dezechilibrat şi a căzut în gol. Spre norocul său, căzătura a fost atenuată de o culme de rufe, dar în urma impactului cu solul tânărul a suferit multiple politraumatisme, traumatism cranio cerebral și traumatism toraco-abdominal. Dus la spital, petrecăreţul a fost internat şi la acest moment are o evoluţie bună. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul şi au precizat că nu a fost vorba despre o tentativă de sinucidere şi căzătura a fost una accidentală.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar