În ziua de 22 septembrie, polițiștii din Câmpulung, sub supravegherea procurorului, au continuat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de furt calificat și au încătuşat un bărbat. Acesta este Constantin A., în vârstă de 31 de ani, din municipiul de la poalele Mateiaşului.
Din verificări s-a stabilit că, în noaptea de 10 spre 11 septembrie, cel în cauză, împreună cu alte persoane, ar fi pătruns prin efracție într-un magazin dintr-un cartier al oraşului, de unde, după ce au scos din funcţiune sistemul de supraveghere video şi au dezactivat alarma, au sustras mai multe baxuri conţinând 700 de țigarete în valoare de aproximativ 15.000 de lei. Ulterior, suspecţii au valorificată toată marfa la preţuri mult sub cele ale pieţei şi banii au fost împărţiţi între ei.
Pentru dovedirea activităţii infracţionale, oamenii legii au obţinut autorizare de la instanță şi au făcut patru percheziții, toate în Câmpulung, la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptei, ocazie cu care au fost identificate și ridicate mai multe obiecte și înscrisuri cu valoare probatorie.
După administrarea probatoriului, Constantin A. a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive. În cursul cercetărilor, acesta a achitat valoarea întregului prejudiciului de 14.700 de lei reprezentantului magazinului păgubit, iar cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale. Potrivit anchetatorilor, când a comis fapta, împricinatul era în stare de recidivă după ce a mai avut de-a face cu legea pentru furt, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violenţă domestică.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...