Trei argeşeni au ajuns la închisoare după ce au fost judecaţi şi condamnaţi la diverse pedepse privative de libertate cu executare în regim de detenţie.
Şi-a chinuit iubita
Astfel, judiciariştii Serviciului de Investigații Criminale Argeș au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Pitești împotriva lui Cosmin M., de 22 de ani, din Pitești, condamnat la trei ani de puşcărie în regim de detenţie pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii august, între cel în cauză şi iubita sa, o adolescentă de 16 ani, a izbucnit, pe fondul geloziei, cearta. În scurt timp, conflictul verbal a degenrat în acte de violenţă, context în care tânărul şi-a bătut iubita şi nu i-a dat voie să plece din locuinţa lui mai multe de două ore. La un moment dat, fata a reușit să scape din mâinile iubitului, a fugit și s-a dus acasă unde a povestit părinților prin ce a trecut. Aceștia, împreună cu fata, au mers la poliție şi au depus plângere. Audiat, agresorul a recunoscut fapta şi, aşa cum am precizat, a ajuns la închisoare.
Condamnată în Prahova
Tot judiciariştii Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare un mandat emis de o instanţă din Prahova împotriva Danielei M., de 46 de ani, din Budeasa. Argeşeanca a fost condamnată de Judecătoria Ploieşti la doi ani şi opt luni de închisoare în regim carceral pentru infracţiunea de înşelăciune.
A condus fără permis
La rândul lor, polițiștii din cadrul Secției Rurale Hârtiești au pus în aplicare tot un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Câmpulung pe n umele Ioanei R., de 41 de ani, din Hârtiești, condamnată la opt luni de închisoare pentru conducere fără drept.
Potrivit oamenilor legii, în timp ce lucra în străinătate, împricinata a mai comis şi alte infracțiuni, pentru care s-a ales cu o condamnare cu amânarea aplicării pedepsei. De data asta judecătorii au contopit pedepsele, iar împricinata își va petrece următoarele opt luni în celula penitenciarului.
Toţi au fost luaţi de acasă şi încarceraţi la Penitenciarul Mioveni.
Citeşte şi ...
Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88
Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...