În jurul orei 10.30 a zilei de 18 noiembrie, polițiștii Secției 3 Pitești au fost sesizați prin 112 despre faptul că un bărbat ar fi agresat două femei, care se aflau într-un salon de cosmetică din cartierul Trivale.
Din verificări s-a stabilit că este vorba despre Mihai U., de 35 de ani, din Pitești, care băut fiind, pe fondul unor discuții contradictorii a lovit-o pe Oana M., de 29 de ani, fosta să concubină. Fără să ţînă cont de faptul că femeia este însărcinată în luna a treia, bărbatul a luat-o la palme şi la şuturi, apoi a izbit-o cu capul de frigider. Văzând ce se întâmplă, Georgiana S., de 30 de ani, colegă de-a victimei, a sărit s-o apere pe gravidă încercând să aplaneze conflictul. Imediat a devenit ţinta agresorului, care a luat-o şi pe ea la bătaie izbind-o cu capul de uşă. În timpul altercaţiei, bărbatul a spart şi un geam de la uşa salonului, continuând să le ameninţe pe cele două.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de violență în familie, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind efectuate sub supravegherea unui procuror.
După administrarea probatoriului, în seară de 18 noiembrie bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, iar sâmbătă, 19 noiembrie, a fost prezentat Parhetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispusă o măsura preventivă şi a fost plasat sub contrul judiciar pentru 60 de zile.