Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost victima unui accident de muncă pe şantierul unde lucra.Evenimentul a avut loc în această dimineaţă în comună Cătesca, satul Catanele iar la locul incidentului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentele Bradu şi Piteşti, două ambulanţe şi echipa de descarcerare, care a reuşit extragerea victimei.
Este vorba despre George J., de 33 de ani, din Hârseşti, angajat al unei firme de construcţii. Din primele verificări a rezultat că, în timp executa lucrări la acoperişul unei hale, a fost prins între nacela pe care o manevra şi o grindă metalică. Salvatorii l-au găsit inconştient, în stop cardio-respirator, iar paramedicii SMURD au demarat imediat manevrele de resuscitare. Din fericire, în urma eforturilor depuse de echipele medicale, bărbatul a răspuns manevrelor. Stabilizat dar încă inconştient, acesta a fost intubat şi transportat la spital în stare comatoasă, iar medicii se luptă să-i salveze viaţa. Întrucât accidentul a survenit în timpul programului de lucru, a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, precum și neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.