FC Argeș și FCU Craiova 1948 s-au întâlnit sâmbătă seară, pe stadionul Nicolae Dobrin, în cadrul unui joc amical, disputat cu porțile închise. Oltenii s-au impus cu 3-0, golurile oaspeților fiind reușite de Chițu(22, 32) și Sidibe(73).
A fost primul test de verificare din această perioadă precompetițională, în timp ce pentru olteni a fost ultimul examen înaintea startului noului sezon de Liga I. Așa cum era de așteptat, nivelul de pregătire al formației patronate de Adrian Mititelu, diferența de eșaloane și valoarea lotului și-a spus în final cuvântul. Antrenorul Alexandru Pelici a împărțit lotul pe care îl are la dispoziție în două echipe, în încercarea de a da minute tuturor jucătorilor, în timp ce tehnicianul craiovenilor, Florin Drăgan, a menținut titularii în teren timp de 70 de minute. În primul mitan, piteștenii și-au trecut în cont două ocazii de a marca prin Rădescu și Yanis Pîrvu, însă portarul Popa a scăpat fără gol. După pauză, alb-violeții au mai avut încă patru șanse de a puncta pe tabelă, însă Turda, Dulcea, Bujor și Angelov nu l-au putut învinge pe goalkeeper-ul oltean.
Următorul amical al echipei noastre este programat miercuri, 12 iulie, de la ora 18.30, în cantonamentul de la Valea Iașiului, adversar urmând a fi Progresul Spartac București.
Au marcat: Chițu(22, 32), Sidibe(73)
FC Argeș, I repriză: Straton – Rădescu, Turda, Scarlatache, Lazăr – Balgiu, Panait, Haită, Pîrvu – Buhăcianu, Rusu
După pauză au intrat Micle, Cristescu, Ciuciulete, Boboc, Rizzi, Grigore. Bujor, Dulcea, Angelov și Bertrand Antrenor: Alexandru Pelici
FCU Craiova 1948, I repriză: Popa – Compagnucci, Kvakić, Henriques, Mascarenhas – Achim, Albu – Baeten, Bahassa, Van Durmen – Chițu
Din minutul 70, oltenii au evoluat în următoarea formulă: Gurău – Negru, Kvakić, Iordache, Padula – Ciobanu, Asamoah, Pop, Sidibe – Blănuță, Jibril Antrenor: Florin Drăgan.
Sursa – https://argesfc.ro